vineri, 7 martie 2014

Datele Personale si Prostia: nu-mi fura ma' datele personale, sunt ale mele!



Cand ii aud pe astia cu critica lor vizavi de datele cu carcater personal, ma apuca durerea de cap...

Pai zici ce cine stie ce informatii confidentiale ar fi numele, telefonul si adresa; chestii care nu demult se aflau in cartea de telefon....

Cand vine vorba de protectia datelor cu caracter personal, multi devin suspiciosi si foarte speriati, daca imi fura ala datele personale? Ce ma fac eu fara ele?

Uite ca de pilda Neica Doru, zugravu.

Am terminat astazi o noua functie la API-ul ClientiNeseriosi.ro , plec de la serviciu si in drum spre casa ma opresc in barul de la colt, nu pentru a bea o bere ( chiar daca n-ar fi fost un lucru rau ) ci pentru a cumpara ceva de ale gurii, caci intamplator barul functiona si ca mini-alimentara non stop de unde poti cumpara suc, dulciuri, paine, fructe si alte produse...

Ma intalnesc cu Neica doru' o cunostinta, om la vreo 50 de ani, zugrav de meserie, pe care il cunosc de cand am avut nevoie de ceva reparatii la bucataria apartamentului unde locuiesc cu chirie.

Ma intreaba ce fac la ce mai lucrez, probabil de plictiseala, ca n-avea pe ce teme sa mai discute cu colegu Zizu, un slabanog pensionar care statea toata ziua la bere cu prietenii de pahar, sa scape de nevasta cicalitoare.

Ii raspund ca la un site pentru magazinele online, o baza nationala cu clientii neseriosi.

Pai si nu e ilegal? Ma intreaba nea Doru' mirat.

Pai de ce sa fie ilegal? il intreb, in timp ce imi aranjam cumparaturile sa plec..

Pai, cum, n-ai voie sa publici datele cu caracter personal, imi zice el cu un aer academic, de parca el se gandea ca eu aud acum prima data chestia asta de la el, asteptandu-se probabil sa fac niste ochi mari si sa-l privesc cu admiratie...

De ce sa nu fie voie? intreb eu sec..

Pai cum? adica, datele mele personale? daca eu imi cumpar o undita pe net, sa mi le faca ei publice pe alte site-uri? datele mele personale?

Privindu-ma cu un aer, de parca intradevar, datele erau ale lui si numai ale lui, si nu orice fel de date, dar date personale, cu o valoare deosebita, proprietate privata dar si ultra secreta in acelasi timp, pe care el s-a chinuit sa le pastreze secrete si confidentiale mult timp, ma privea cu un aer de parca as vrea sa-i fur cele mai de pret secrete...

Nu e vorba de CNP, doar nume, adresa si telefon, nici macar data nasterii, zic eu, asa sec, dintr-un gest instinctiv sa-i reduc din pornirea de atac..

Pai ce daca, nici macar numele, tot date personale sunt! Zicea el dar un pic nesigur, intrebandu-se daca are dreptate.

Lasa nea' Doru, ii zic eu, ca au vorbit avocatii despre asta, si este legal, conform legii aleia de protectia a datelor, 677/2001 ... eu doar fac functii la program si la sistem...

Nu,nu, zice el, cu convingerea ferma, ca el, un biet zugrav batran si cracanat, de 50 ani, stie mai bine decat avocati cu experienta de zeci de ani, in domeniul juridic si al legilor in vigoare.

Nu, nu e legal, nu ai voie sa publici pe internet datele cuiva, nu ai voie sa publici datele personale!

Degeaba i-am explicat eu ca se pune clauza in ToS pe care clientii o accepta cumparand, degeaba i-am explicat eu despre articolul 30 din constitutie care zice ca dreptul la libera exprimare nu poate fi ingradit, ca el o tinea pe a lui.

Asta e una din problemele din Romania, ca prostii discuta, mult si prost, si lor li se pare ca stiu mai bine decat avocatii, economistii, si decat persoane foarte bine pregatite.

Toti prostii, toti betivii, discuta politica sau evenimente mondene in timp ce isi beau berea lor in dughene jegoase, si analizeaza ei in prostia lor dar cu un aer superior si cu o convingere ferma ca au dreptate, cele mai complicate sau complexe evenimente....

Din pacate vad asta si pe internet, multi blogeri, vin repede cu pareri proaste, facute in graba, convinsi ca ei au dreptate, si ca ceva este legal sau ilegal, fara sa citeasca legea sau sa studieze bine problema.

Ei bine, romanii isi merita soarta, cum zicea cineva, prostia si domnia se plateste!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu